Charles Krauthammer:Reacţie exagerată la 9/11? Absurd

Iată înţelepciunea convenţională nouă în privinţa 9/11: am creat un deceniu al fricii. Am reacţionat exagerat la 9/11 – Al-Qaeda s-a dovedit a fi un tigru de hârtie, nu a avut loc al doilea atac – şi astfel am falimentat ţara, am distrus moralul populaţiei şi ne-am înscris pe o traiectorie de declin naţional.

Ministrul apărării afirmă că Al-Qaeda se află în pragul unei înfrângeri strategice. Aşa este. Dar de ce? Al-Qaeda nu a intrat într-un proces de combustie spontană. Şi totuşi, Osama bin Laden a decăzut pe parcursul unui deceniu de la statutul de emir al islamului radical – erou jihadist cu al cărui nume au fost botezaţi noi-născuţi din toată lumea islamică – la o figură izolată, îmbătrînită şi patetică vizionându-şi umbra pe ecranul unui televizor ieftin dintr-o cameră sărăcăcioasă.

Ce a transformat armăsarul puternic într-o mârţoagă costelivă? Tocmai războiul american – masiv şi neabătut – împotriva terorii, o campanie mondială sistematică purtată cu sofisticare, eficienţă şi letalitate crescânde – acum denigrate drept “reacţie exagerată”.

Mai întâi a avut loc campania afgană, odată sprijinită universal de Democraţii care timp de câţiva ani s-au plâns că preşedintele Bush nu a investit mai multe resurse în ea. În prezent este redusă la unul din cele “două războaie” care ne-au adus în pragul falimentului. Şi totuşi, Afganistan a fost indispensabil pentru înfrângerea jihadiştilor din trecut şi din prezent. Pakistan este considerat un sanctuar al terorismului. Omitem să observăm că Afganistan este sanctuarul nostru, baza care ne oferă libertatea de acţiune de care avem nevoie pentru a lovi Jihadul Central din Pakistan şi regiunile de graniţă.

Irak a fost de asemenea decisiv, dar nu în felul intenţionat. Nu am ales să devină campania centrală a zdrobirii Al-Qaeda mai mult decât Eisenhower a ales ofensiva din Ardeni drept locul distrugerii finale a maşinii de război germane.

Al-Qaeda a venit, neinvitată, să lupte împotriva noastră în Irak şi a fost nu numai înfrântă, ci umilită. Populaţia locală – arabi şi musulmani sub presupusul jug al invadatorului – s-a alăturat infidelilor şi s-a ridicat împotriva jihadiştilor. A fost o înfrângere unică de pe urma căreia Al-Qaeda nu şi-a mai putut reveni.

Cealaltă mare realizare a deceniului a fost aparatul defensiv antiterorist construit în grabă după 9/11 de preşedintele Bush şi ulterior continuat de preşedintele Obama. De ce a fost continuat? Deoarece a funcţionat. Ne-a asigurat securitatea – interceptarea de comunicaţii fără mandat judecătoresc, legea Patriot, extrădarea către terţe ţări, detenţia preventivă şi, desigur, Guantanamo.

Posibil, susţine noua înţelepciune convenţională, dar aceste străduinţe au falimentat ţara şi au creat atmosfera curentă de disperare şi declin.

Mofturi. Costul total al “celor două războaie” este de $1.3 trilioane. Este mai mic decât a unsprezecea parte din datoria naţională şi mai puţin decât un an de deficit bugetar al lui Obama. În perioada de aur a anilor 1950 ai administraţiei Eisenhower, cu creştere economică robustă în medie de 5% anual, cheltuielile de apărare au fost 11% din PIB şi 60% din bugetul federal. Astăzi, cheltuielile de apărare reprezintă 5% din PIB şi 20% din bugetul federal. Supraextindere imperială?

Într-adevăr, ne apropiem de faliment. Dar acest lucru are la fel de mult de a face cu războiul împotriva terorii ca petele de pe soare. Incapacitatea de plată care ne dă târcoale nu provine de la un buget al apărării în contracţie, ci de la explozia cheltuielilor sociale. Acestea devorează aproape jumătate din bugetul federal.

În ce priveşte marea recesiune şi prăbuşirea financiară din 2008-2009, o puteţi atribui politicii federale de a forţa creşterea numărului de proprietari de case prin acordarea de împrumuturi riscante. O puteţi atribui lui Fannie Mae şi Freddie Mac. Bancherilor lacomi, creditorilor lipsiţi de scrupule, cumpărătorilor naivi şi lacomi. Instrumentelor financiare numite derivate, suficient de complicate şi intercorelate încât să eludeze controlul. Dar să o atribuiţi războiului împotriva terorii? Absurd.

9/11 a fost un Pearl Harbor al generaţiei noastre. De acesta dată însă, inamicul nu a avut o adresă. Nu a existat un Tokyo. Din acest motiv, războiul actual nu a putut fi încheiat în doar patru ani. Este un război neconvenţional purtat de un duşman neconvenţional situat în interiorul unei comunităţi religioase mondiale. Cu toate acestea, pe parcursul unui deceniu am dezarmat şi administrat înfrângeri majore acestui inamic şi am dezvoltat – chiar dacă în urma a numeroase pierderi tragice şi a unui proces de încercări şi erori – mijloacele de a continua să vânăm rămăşiţele, cu costuri care descresc rapid. Acest lucru este o realizare istorică.

Dificultăţile şi perspectiva sumbră din prezent au origine aproape exclusiv de natură economică, sunt fructul amar al unor politici fiscale, monetare şi de reglementare greşite, care nu au nimic de a face cu 9/11. Demoralizarea prezentă a Americii nu este rezultatul războiului împotriva terorii. Dimpotrivă. Denigrarea războiului împotriva terorii este un rezultat al demoralizării noastre, este o proiecţie a maladiilor prezente peste istoria reală şi de succes a răspunsului nostru la 9/11.

In original: The 9/11 ‘Overreaction’? Nonsense

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s